Ajo’ a Fuedhai: is paristorias

Ajò a fuedhai: un nuovo racconto che fa parte de “is pastorinas” di Bruno Orrù.

Po pasiai sa conca de su studiu, ca cumprendu ca medas bortas est trobedhosa e pigat a dolor’e conca, torraus a is paristorias.
In sa terra cosa nostra sunt medas is paristorias chi sunt arrexinadas in sa populatzioni, ma, po sighiri su chi fit sa lei Italiana, de sa cultura nostra, in iscola, no si ndi ant mai fuedhau. Sa cultura cosa nostra est prena de paristorias chi contant de bestias malas e traitoras, comenti agataus in is paristorias de sa cultura Greca, Romana, e aici a innantis. Si bolu fuedhai de custu mundu de bestias infernalis e bolu cumintzai cun is prus timias:

Su Erchitu e su Boe Muliache 

Su crei chi algunas personas si potzant mudai in bestias, est cosa chi agataus in medas partis de sa Sardignia e, sa bestia chi arresultat de custu mudamentu, benit tzerriada cun nominis diferentis, ma, is prus connotus e imperaus sunt “Su Boe Muliache” e “Su Erchitu”. Custas duas bestias si assimbillant meda e meda bortas sun cunfundias s’una cun s’atra, ma sunt duas, diferentis s’una de s’atra.

Custas duas bestias de is paristorias Sardas tenint tres cosas in comunu: sa primu est ca a si mudai in bestias sunt feti is mascus; sa segunda est ca su mudamentu arribat feti a de noti e acabat prima de obrexi, sa de tres est ca cussu chi si mudat in Boe Muliache o in Erchitu, no dhu fait po voluntadi cosa sua ma poita o (su Boe Muliache) est sugetu a una mala sorti o (su Erchitu) sugetu a una cundenna de Deus o de su Dimoniu.

In c’est puru de nai ca, po cantu si contat, s’omini chi si mudat in Boe Muliache (connotu puru cun su nomini de Boi Mulinu), no mudat sa figura cosa sua, ma tenit feti cumportamentus e modus de fai de unu boi ca poita, su spiridu de unu boi est intrau in intru de issu (calencunu narat chi siat su spiridu de s’omini a lassai su corpus e intrai in intru de unu boi). Su chi si mudat in Boe Mulinu o Muliache, no at cumitiu peruna curpa, est feti mali assotau e, una borta mudau, girat po sa bidha, a su scuriu, mugghiendi, fendi sonus de cadenas e atrotoxendusì in terra.

Sa diferentzia manna, chi passat de su Boe Muliache a su Erchitu est ca s’omini/boe muliache, no at cummitiu peruna curpa, es boe muliache feti ca poita sa sorti cosa sua at stabiliu aici, s’omini/erchitu, invecis, est omini chi at cummitiu curpa manna i est scampau a sa giustitzia de s’omini.


Su ERCHITU

Erchitu est unu fuedhu antigu chi bolit nai “tzerriu” = “urlo”

Su Erchitu est un’omini chi, aintr’e noti, si mudat in boi mascu, abarrendi cun su corpus de omini. Is peis, sa conca e sa pedhi si mudant in peis, conca e pedhi de boi, cun dus corrus mannus, axraxaus in sa punta e, in is matessis puntas de is corrus, portat duas candelas allutas. Su Erchitu girat peri sa bidha, abboinendi e sighendi su fragu de sa morti, e, aundi ndi pigat s’arrastu, si firmat e batit po tres bortas su pei a terra, poi, pustis de ai abboinau a sa morti, passat a innantis. A mengianu su Erchitu torrat a essi omini e si ndi pesat stancu e affatigai. Po binci custa maleditzioni, bisongiat chi calencunu, cun pistocu in betula, affrontit s’Erchitu e arrenexat a ndi studai is candelas o a nde dhi segai is corrus. Po s’Erchitu seus de fronti a una maleditzioni, a una cundenna de su xelu. Unu diventat Erchitu po pagai una curpa manna, su prus de is bortas po pagai de ai bociu calencunu sentza de ai pagau su contu a sa giustitzia de custu mundu.

Delitala, in d-unu scritu de sa fini de su 1800, contàt ca in medas bidhas de sa Sardigna si creiat ca s’omini fessit sugetu a si mudai in bestia, massimamenti a de noti, mudendusì in Erchitu, po cundenna de Deus. Su Erchitu bandat cun is dimonius per sa bidha e, a nca si firmat e batit su pei a terra po tres bortas e abboinat po tres bortas de sighiu, sutzedi dannu mannu (o calancunu morit o arribat maladia manna).

Custus ominis, torreus a nai, cundennaus de Deus, candu is chi bivint cun issu sunt dormius, si ndi pesant e nci bessint a foras, aundi dhoi sunt is dimonius abetendidhus.

Sei sei mudant is cambas e is bratzus in cambas de boi, sa conca si mudat in conca de boi cun dus corrus mannus, axraxaus e duas candelas in is puntas, sa persona si prenit de pilu e dhi crexit sa coa. Mudau, cumentzat a abboinai e a curri cun is dimonius peri sa bidha.

 Si contant medas paristorias de custa bestia, una est custa:

Dus piciocus, amigus veralis, biviant impari in sa matessi domu e dormiant in dus letus s’unu acanta de s’atru. Unu de is dus, de nomini Luisu, sei sei si ndi fit sapiu ca s’amigu, Antoni, dognia noti a giru de mesunoti, nci essiat e furriàt a giru de is cuatru de chitzi. Dudosu, biendi ca Antoni no dhi naràt mai nudha, si fit postu in conca de sighiri s’amigu po biri ita fit sutzedendu. Aici, sa noti infatu, comenti Antoni nci fit bessiu, issu dh’aiat postu infatu, ma no fit arrennexu a biri aundi fit andau, aiat feti cumintzau a intendi bestias abboinendi e sonus de tumborru e, pigau de sa timori, fit torrau a domu e crocau si fudi. Candu Antoni fit furriau, dh’aiat pregontau ita fudi andau a fai, ma Antoni dhiat correspustu: “dromidì ca no nc’est nudha de nai”. Ma Luisu, biendi ca Antoni dognia noti si ndi pesàt a sa matessi ora e a sa matessi ora furriàt, no arrennexiat a si ndi fai arrexoni de custu morighingiu. E, dai oi e dai crasi, Antoni, a fortza de essi apretau de Luisu dhi aiat contau su contu de sa vida cosa sua: “comenti tui conoscis, deu tengu unu vitziu tropu legiu, su vitziu est cussu ca candu mi inchietu no cumprendu e no biu prus nudha, e fatzu tontesas. Una dì femu brullendi cun atrus amigus e custus ant cumentzau a si fai giogu de mei e a mi provocai cun brullas e brullitas, custu m’at fatu inchietai aici meda chi deu, no biendu prusu de su grandu arrabiu chi portamu, apu cassau su primu chi m’est tressau e bociu dh’apu. Is atrus, ca mi timiant e a is calis aiu promitiu sa moti chi essint scoviau, no aiant nau nudha, e deu ndi seu bessiu pulliu po sa lei de custu mundu. Ma, giai chi no m’at potziu cundennai su mundu, nci at pentzau su xelu a mi cundennai. Aici est sutzediu chi, cuatru o cincu dis pustis de su chi emu cummitiu, una noti chi fui crocau, apu intendiu sa pota pichiendi. -Chini est? – apu fatu deu, -Su Rei- m’arrespundit una boxi chi pariat essendi de asuta de terra e chi m’at fatu totu aprillutziri e tremi comnt’e canna in su bentu. Pentzendi chi fessint is sordaus po mi ndi pigai, mi seu bistiu e seu andau a oberri seguru chi fessit sa giustitzia. Gei fit sa giustitzia, ma cussa de su xelu perou! Comenti apu obertu sa porta, apu biu una truba de dimonius, cumandaus de unu chi portàt dus corrus mannus cantu Deus est giustu, un’atru portàt unu tumborru de pampas… furint totus bistius cun coloris diferentis e totus portànt is ogus che muntzionis, spudanta pampadas de fogu de buca e de su nasu e portànt unu corru in fronti. In cussu momentu apu intendiu una basca de morri e apu cumintzau a intendi doloris in totu sa persona cosa mia. Dus corrus mannus aiant cumentzau a mi crexi in conca, is cambas e is bratzus si sunt mudaus in cambas e peis de boi, mi seu prenu de pilu in totu sa persona e m’est crexia una coa longa, diventendu, aici, unu Erchitu. Aici mudau, m’ant pigau, postu in mesu e m’ant portau peri sa bidha a sonu de tumborru e, innui naràt su chi cumandàt, depemu abboinai e scudi su pei a terra po tres bortas e cuddhus sonanànt su tumborru e badhànt cuntentus poica ca unu depiat morri. A mengianu, prima de is cuatru, seu torrau in sa persona cosa mia, is dimonius sunt sparessius e deu seu furriau a domu, prus mortu chi no biu. E de sa dì, custu sutzedit dognia santa noti e, chi no morit nemus in custa bidha, mi nci portant in is bidhas acanta. Immoi cumprendis poita dognia noti mi ndi pesu? Ma, giai chi tapu contau custu, ti potzu nai ca sa sola manera po ndi essiri de custa cundenna est de agatai unu giovunu cun pistocu in bertula, chi m’affrontit candu seu Erchitu e mi ndi seghit is corrus cun dus corpus sicus de seguri. Ma mi parit cosa difitzili meda chi potza agatau unu giovunu aici forti e de coraggiu.

 Mi dispraxit Antoni- aiat nau Luisu, . Ma giai chi as tentu sa fortza de mi contai totu, deu seu seguru de podi agatai sa fortza po ti pori agiudai. Antoni fit meda dudosu po su chi dhi aiat nau s’amigu, ma, a fortza de essi apretau, si fit decidiu de ascurtai su contzillu de s’amigu. -Intzandus feus aici- aiat nau Antoni, – notesta e totu, ponididhi in su gruxeri de s’arruga trota, ca deu, siguramenti apu a passai de ingunis, comenti mi bis, tui no timast, mancai deu cumintzu a tzerrius e cracinus, tui no timast e cun manu firma scudi dus corpus de seguri. Chi arrenexis, totu at a acabai in su momentu.

A giru de sa una de su noti, Luisu, prenu de fortza e fua, fit cuau, cun d-una seguri manna, in su gruxeri chi aiat nau s’amigu, candu aiat cumntzau a intendi sonus de tumborru e trumbas e a biri pampas de fogu, biendi aici ca sa prupa maladita si fit acostendi. Totu in d-una aiat biu custu omini-boi, artu cant’e un’aposentu e cun dus corrus chi pariant duas furcas. Su Erchitu, acatendusì de sa presentzia de Luisu, aiat cumintzau a mughiai e movi sa conca, comenti chi bolessit infrissiri s’amigu cun is corrus suus. Ma Luisu, sentz’e timoria peruna, ndi fit satau a foras e, aguantendi sa seguri a duas manus, cun dus corpus de seguri beni donaus, prima s’unu, poi s’atru, aiat stacau is dus corrus de sa conca de su Erchitu e, in Pater e Fillu, Antoni aiat torrau a pigai sa figura cosa sua e is dimonius si furint sparessiu. Aici Antoni aiat spaciau sa cundenna cosa sua.

Is paristorias

Rispondi

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo di WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione /  Modifica )

Google photo

Stai commentando usando il tuo account Google. Chiudi sessione /  Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione /  Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione /  Modifica )

Connessione a %s...